Preloader
IconTelefon: +40 744 218 696
  • Urmareste-ne:
img

Oana-Adela Somesan

Avocat si Consultant Juridic

Oana, mama lui Paul, este avocat cu peste 23 de ani vechime in drept comercial si imobiliar.

Descriere

Numele meu este Oana Somesan, avocat cu o experiență de peste 23 de ani în domeniul juridic, în specializarea drept imobiliar și dreptul construcțiilor. Absolventă a Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca în anul 2000, am îmbinat pasiunea pentru dreptul imobiliar cu investițiile, devenind astfel și investitor imobiliar experimentat atât în România, cât și în Spania (Costa del Sol).

Mai mult de 22 de ani i-am dedicat acordării de consultanță juridică pentru realizarea unor proiecte imobiliare de anvergură. Am fost avocat colaborator al societății de avocați STALFORT Legal. Tax. Audit în perioada 2000-2014, societate specializată în consultanță juridică pentru investitori germani în România. Ulterior, în perioada 2015-2019, am devenit partener al aceleiași societăți, iar în anii 2020-2022 am avut onoarea de a fi managing partner. În anul 2023 am decis să mă dedic unor proiecte personale.

Fiind specializată în domeniul imobiliar și al construcțiilor, am ghidat cu preponderență investitori germani în toate aspectele procesului investițional în România: de la achiziționarea terenurilor și construcția de clădiri industriale, rezidențiale și de birouri până la tranzacții complexe cu platforme industriale, terenuri agricole și păduri. Procedurile complexe de due diligence, redactarea și negocierea contractelor, stabilirea instrumentelor de garantare a îndeplinirii obligațiilor, organizarea recepțiilor la terminarea lucrărilor, întocmirea unor analize și opinii legale cu privire la teme complexe din domeniul imobiliar și al construcțiilor – toate acestea au fost parte din activitatea mea zilnică.

Consultanța juridică pe care am acordat-o clienților în toți acești ani a fost oferită atât în limba română, cât și în limba germană sau în limba engleză, după preferințele fiecărui client. În ceea ce privește limba germană, dețin calitatea de traducător autorizat.

De-a lungul carierei mele, am contribuit la înțelegerea mai bună a sistemului juridic prin numeroase articole de specialitate publicate atât în România, cât și în Germania.

În plus față de activitatea juridică, am obținut calitatea de trainer autorizat de Ministerul Muncii și Ministerul Educației și organizez cursuri prin care doresc să ajut la formarea și extinderea educației juridice a investitorilor din domeniul imobiliar. De asemenea, doresc să sprijin și alte categorii profesionale (ingineri constructori, arhitecți, economiști etc.), precum și investitori, să înțeleagă domeniul deosebit de complex al antreprizei de construcții.

Aptitudini

Cele mai importante aptitudini ale Oanei se pot regasi si in diagramele de mai jos.

  • Drept Comercial100%
  • Consultanta Juridica 100%
  • Predare 100%
  • Comunicare100%
  • Management100%
  • Leadership100%

Contacteaza-ma!

Scrie-i un mesaj Oanei